Folclor local

Cei mai în vârsta locuitori ai satului Ghertenis au preluat de la parintii lor informatia ca, înainte de primul razboi mondial, se mai interpreta la morti „Cântecul zorilor". Nu ni s-a pastrat pâna astazi nici un text integral al acestei productii folclorice, asa cum circula ea la Ghertenis. Nici bocetele nu mai constituie o rânduiala obligatorie; femeile „se cânta" (bocesc) pe versuri alcatuite pe loc. Nici „Cântecul paparudei" sau „Paparugii" (Dodoloaia) nu se mai foloseste. Între anii 1950-1960, au umblat prin sat ultimele paparude, în lunile secetoase de vara. Erau învelite în verdeata, si mergeau de la casa la casa, cântând si dansând, în timp ce oamenii aruncau apa peste ele cu galeata. Au ramas în memoria locuitorilor câteva versuri din acest cântec: „Paparuga, ruga,/ Ia esi de ma uda!/ Cu olcuta noua,/ S-o umplem da roua./ Pra locuri varsata./ Dodoloaie, loaie,/ Da-i Doamne, o ploaie!/ Da-ne Doamne cheile/ Sa slobozâm ploile!".

Obiceiuri si traditii locale

Cele mai multe obiceiuri sunt legate de cele trei evenimente mai importante din viata omului: nasterea, urmata de botez; casatoria (logodna si nunta) si moartea, continuata cu înmormântarea celui decedat. Alte obiceiuri si practici sunt legate de evenimente pagâne sau mistice. Descrierea acestor obiceiuri sau practici o gasim detaliata în lucrarea de licenta a prof. Maria Cicea Murariu, intitulata „Contributii folclorice la Monografia satului Ghertenis, judetul Caras-Severin (cu privire la folclorul obiceiurilor)", Timisoara 1975 1 .

Pâna prin anul 1957, unele nunti - în functie de posibilitatile materiale ale oamenilor - tineau câte 2-3 zile. A doua zi, se umbla prin- sat de la casa mirelui la casa nanasului, cu Rata (un obicei în genul Perinitei). Giverii purtau un prosop (scergari) si, daca întâlneau pe strada un flacau sau un barbat, îl luau pe dupa cap cu prosopul si îl puneau sa sarute toate fetele si femeile din coloana nuntasilor. Iar, daca întâlneau o fata sau o femeie, o obligau sa sarute pe toti barbatii din coloana. La trecerea nuntii, toti se fereau sa stea în strada, se închideau în curte si încuiau portile 2 .

Aproape la fiecare colt de strada, peste sant, era o punte de scânduri. De câte ori murea cineva din strada respectiva, se batea o scândura pe punte, astfel ca, la sfârsitul anului, oricine putea sa-si dea seama câti oameni au murit din acea ulita 3 .

Sân'Toaderii sunt sarbatoriti în Saptamâna Mare, dupa o saptamâna de la lasatul postului de Pasti. Este o zi de interdictie în privinta lucrului, în trecutul mai îndepartat exista credinta ca la Sân'Toaderi nu este bine sa se lucreze 8 zile. în caz contrar, cel care lucra putea sa fie calcat de copitele cailor Sân'Toaderilor, adica sa fie „Copitat". în ziua de Sân'Toader, fetele se spalau pe cap, mergeau de dimineata în grajd, priveau coada cailor, spunând: „Sân'Toadere, Sân'Toadere/Da-mi chica capului/ Cât coada calului!".

Se dadea „zob" la cai pentru a-i îmbuna, sa nu copiteze femeile care lucrau.

S-au transmis mai multe povesti care relateaza întâmplarile celor care au îndraznit sa lucreze în saptamâna cailor. Se spune ca o baba pe nume Brândunica a tesut la oprege în aceasta saptamâna si i s-au înclestat mâinile pe brâgle. Atunci ea ar fi zis: „Brânduica, Brânduica/ Cine face ca tine/ Ca tine sa pateasca!" 4 .

Zapostul (Zapostatul) se începe înainte de Sf. Pasti cu 6 saptamâni. Este o sarbatoare închinata mortilor, în seara de Zaposat, se manânca oua fierte, iar la rascruce de drumuri, se aprind focuri 5

În Postul Pastilor nu se faceau nunti si nici hore duminicale. Pâna prin deceniul al Vl-lea al secolului trecut, în duminicile din Postul Mare, oamenii se adunau pe izlaz, la marginea satului, unde stateau de vorba. Junii si fetele practicau un joc numit „Câmpul si bâtele" sau „Poarca", o varianta a jocului de oina, cu mingi facute din par de bou. Biserica Ortodoxa din Ghertenis era dotata pâna prin 1950 cu un tun în miniatura cu care se trageau câteva salve în Noaptea învierii 6 .

La Florii, se duceau la Biserica ramuri de salcie înverzita, pe care preotul o sfintea si o împartea credinciosilor. Iar la Rusalii se presara pe jos fân proaspat cosit si se împodobea Biserica cu crengi de plop 7 .

Sânzienele se tin la 24 iunie, în aceasta zi, fetele aduna flori de pe câmp (sânziene), se spala cu roua pe fata, ca sa fie proaspete si frumoase ca roua. Din aceste flori se împletesc cununite si se pun la portile caselor. Se mai pun în gard atâtea sânziene câte persoane sunt în casa respectiva. Dimineata se constata care sânziana s-a ofilit, semn ca cineva din casa va muri în curând 8 .

Sfântul Nicolae este prima sarbatoare de iarna asteptata cu nerabdare de copii. Mos Nicolae este un batrân cu barba alba. Se spune ca la 6 decembrie Mos Nicolae trebuie sa-si scuture barba ca sa ninga. Venirea lui Mos Nicolae aducea mare bucurie copiilor. Ei cauta seara sau a doua zi, dimineata, în pantofi sau în fereastra, sa vada ce le-a adus Mosul. Copiilor care nu au fost cuminti le aduce un bat, spre dezamagirea lor si distractia parintilor 9 .

În Ajunul Craciunului, în fiecare casa se manânca câteva mâncari specifice, acestea fiind respectate prin traditie. Ele sunt: colaci, fasole batuta (pasula slaita), varza fiarta (varza calita), placinta cu dovleac (paturata cu ludaie) si dovleac copt. Seara are loc „siuritul nucilor". O femeie mai în vârsta pune nuci într-o sita, le cerne, apoi le împrastie. Fiecare membru din familie se straduieste sa adune nuci. Se crede ca cel care va aduna mai multe nuci este mai norocos. De asemenea, se obisnuieste sa se faca „Colacul lui Craciun", o pâine mare cu tot felul de împletituri în care se pun bani. Acest colac se manânca la Anul Nou 10 .

În seara zilei de Ajun, copiii merg în grupuri pe la casele oamenilor, cântând si urezând la ferestre. Colindatorii se numesc „pitarai". Urarile lor cântate sau scandate cuprind anuntarea zilei sarbatorite si cererea darurilor:

Buna sara Iu Ajun da si lei
ca-i mai buna a Iu Craciun, la pitarai.
ca-i cu mei, Da colacii si cârnatu
cu doi pursei, sa ma duc la altu.
fug copiii dupa ei.
Da-ne alune,
Ca-s mai bune,
Da-ne nusi,

Daca nu sunt primiti, copiii se adreseaza gazdei astfel: Câce cunie pra casa atâta bani la gazdarita pra masa!

În dimineata zilei de Craciun, la Ghertenis se obisnuieste sa se puna "clota". Primii copii care vin cu pomana sunt pusi pe un cuib improvizat, un cos în care sunt puse paie. într-o sita sunt pusi stiuleti de porumb, nuci, mere si bani. Dupa ce copiii au desfacut stiuletele de boabe, gazdarita cerne sita deasupra capului copiilor, zicând împreuna cu ei: Ciot, ciot, ciot, pui sa scoti. Pi, pi, pi, Pui sa fii. Câte boabe-n sâta

Atâta pui la clota, atâta mei, vitei, purcei. Se repeta de câteva ori, iar copiii împrastie boabele pe jos. Dupa ce sunt maturate, sunt date la gaini.

La Craciun, salutul este specific. Musafirul spune „Hristos s-a nascut", iar gazda îi raspunde: „Adevarat ca s-a nascut" 11 . Cea mai mare sarbatoare a satului Ghertenis se tine la 15 august, la Adormirea Maicii Domnului, care este hramul Bisericii Ortodoxe si ruga satului. Acestui eveniment religios, dar si laic, i se acorda o importanta deosebita. Cu aproape doua saptamâni înainte de Ruga, se face curatenia generala în case, curti si pe strada. Se varuie fatadele caselor si pomii, se fac unele reparatii la case, se vopsesc grajdurile, în interior se zugravesc camerele. Cu o zi înainte, se cumpara bauturile, se fac prajiturile, în ziua Rugii, se asteapta musafirii (gostii) la gara sau în strada, daca acestia vin cu masinile. Dupa masa de prânz, musafirii se odihnesc, cei tineri merg la Bârzava, sa faca baie. Spre seara se duc la joc. Pâna prin 1950, hora se tinea în spatiul liber dintre Biserica si Casa parohiala, în aer liber. Apoi, dupa darea în folosinta a Caminului Cultural, hora si balul se tineau în curte, la umbra brazilor. Pâna prin 1955, înainte de începerea jocului, echipa de caluseri a satului, instruita de vataful Gheorghe Gaspar (Tutu) de la nr. 117, îsi prezenta programul. Dupa aceea începea hora.

Era o mare cinste pentru fata si junele care mânau primii hora. în timpul horei, se prezenta celor de pe margini o adevarata parada a modei. De prin 1960, Ruga s-a tinut în curtea C.A.P.-ului, care era lânga sosea. Aici era amenajata o scena, pe care se prezenta programul artistic si pe care se instala muzica tocmita la Ruga. Pâna prin 1959, la Ruga cânta fanfara Caminului Cultural, apoi din 1961, taraful Caminului Cultural, în ultimii ani se obisnuia sa se aduca muzica de la oras, cu solisti vocali. Dupa dansul din prima zi, seara se organiza bal în aer liber, iar daca ploua, în sala Caminului Cultural. A doua zi, se con­tinua cu dans, fara bal. Dupa anul 1989, Ruga se tine în curtea actualului Camin Cultural 12 .

Un obicei nou la Ghertenis era legat de Sf. loan. între anii 1970-1980, în ajunul zilei de 7 ianuarie (Sf. loan), se juca în sala Caminului Cultural, hora Ionilor, formata din juni si barbati, care purtau acest nume. Fiecare avea în mâna o sticla cu vin sau cu tuica. Dupa ce au dansat, mergeau în sala sa seveasca barbatii care stateau pe margini. Taraful Caminului Cultural pleca dupa miezul noptii pe la casele celor care purtau acest nume. Muzicantii erau serviti cu bautura, prajituri, primind si bani. Colindatul acesta cu „Multi ani traiasca" dura pâna în ziua de 7 ianuarie, dupa prânz, dupa ce au fost colindate toate casele barbatilor cu numele de Ion (loan) 13 .

Portul oamenilor în trecut si astazi

Pâna pe la jumatatea secolului al XX-lea, barbatii purtau, în anotimpurile calduroase, o camasa (chimesa) lunga, ismene peste care erau încinsi cu o bracira sau cu un chimir (praschie). Camasa barbateasca era tesuta din fuior sau din bumbac. Vara, barbatii purtau palarie, iar iarna caciula (clabat). în picioare aveau opinci, picioarele erau învelite în obiele pâna aproape de genunchi. Peste camasa purtau un laibar de lâna. îm sarbatori, peste laibar, îmbracau un cojoc, în zilele de lucru, când mergeau la câmp sau la padure, luau cabanita de lâna.

La femei, camasa se compunea din ciupag alb din pânza de bumbac. Poalele erau ca un fel de fusta (sucna) alba, tot din pânza, acoperite cu cotrânte, dinainte si dinapoi. Peste cap, femeile se legau cu o naframa (cârpa) colorata, în picioare purtau opinci sau ghete.

Fetele de vârsta prescolara sau scolara mica purtau opreg, iar cele mari costum popular ca si femeile. Vesmintele erau lucrate în casa, în razboiul de tesut. Culoarea motivelor de pe camasile barbatesti si femeiesti era albul si negru, spe­cific zonei de câmpie (pusta), spre deosebire de costumele populare de la munte (codru), unde predomina vânatul sau rosul. Aceste costume populare românesti se mai folosesc doar în formatiile de dansatori, la serbarile scolare sau la concursurile zonale sau judetene. Locuitorii satului Ghertenis: barbati si femei, poarta azi costume cumparate din magazine sau confectionate la comanda, dupa moda nemteasca, precum la oras 14 .

Mentionam ca în colectia de port popular de la Muzeul Banatului Montan din Resita se gaseste o catrinta din Ghertenis. Autorul este necunoscut. Catrinta este din sec. XX, având 847 38 cm. Este din matase, cu fir argintiu si auriu, tesut. Fondul este negru. Doua mari romburi umplu suprafata obiectivului, având înscrise altele în interior (romb în romb), brodate succesiv cu fir metalizat auriu si argintiu. Laturile romburilor argintii sunt construite din zvastici întretesute. Romburile interioare au elemente spiralice drepte pe laturi. Starea de conservare este buna. Numarul de inventar 72327 15 .

NOTE:

1. Universitatea Timisoara, Facultatea de Filologie-Istorie, Contributii folclorice la Monografia satului Ghertenis, judetul Caras-Severin (cu privire la folclorul obiceiurilor], conducator stiintific lector Gabriel Manolescu, candidat Maria Cicea Murariu, Timisoara 1975. Din planul lucrarii: II. Arta populara,

1. Arhitectura populara, 2. Istoricul caselor în trecut si astazi. Portul, l. Portul femeilor si al barbatilor, 2. Tendinte în evolutia portului, III. Folclorul obiceiurilor. A. Obiceiuri care însotesc momentele mai importante din viata omului. Nasterea, 1.Credinte si obiceiuri care însotesc perioada sarcinii, 2. Nasterea si prima scalda, 3. Botezul. Casatoria, 1. Credinte si obiceiuri înainte de nunta, 2. Petitul fetei, 3. Logodna, 4. Casatoria propriu-zisa, 5. Obiceiuri dupa nunta, Moartea si înmormântarea, 1. Semne prevestitoare,

2. Agonia si moartea, 3. Cântece rituale si bocete, 4. înmormântarea, pomana, 5. Obiceiuri de dupa înmormântare. Urmeaza apoi, obiceiurile de peste an...

2. ION ALBU, Monografia satului Ghertenis, 1969, p. 40-42

3. Ib ide m

4. MARIA CICEA MURARIU, op.cit.

5. Ib ide m

6. ION ALBU, op.cit. l. Ibidem

8. MARIA CICEA M., op.cit.

9. Ibidem

10. Ibidem

11. Ibidem

12. ION ALBU, op.cit.

13. Ibidem

14. Ibidem

15. MIRCEA TABAN, "Solidaritate si viata în ornamentica traditionala banateana (I) ", în revista „Reflex", AN. I (seria noua), nr. 3, decembrie 2000, Resita, p. 11