Cadrul natural. Aşezarea satului GHERTENIŞ

Localitatea Ghertenis este asezata în partea de vest a judetului Caras-Severin, nu departe de limita acestuia cu judetul Timis. Ghertenisul este situat în extrema cea mai îndepartata a zonei piemontane vestice, la limita cu câmpia vestica, brazdata de râul Bârzava si pârâul Fizes (Boruga)'.

Satul Ghertenis se învecineaza la nord-vest cu satul Iersig, fiind delimitat de acesta prin hotar natural-padure; la est cu Ramna, delimitat tot prin padure si cu Berzovia, prin hotar conventional, în partea de sud se învecineaza cu satul Fizes, delimitat prin hotar conventional, iar la vest cu Maureni, prin acelasi fel de hotar. La nord-vest se învecineaza cu satul Sosdea, prin hotar conventional.

In hotarul satului Ghertenis se gasesc urmatoarele tipuri de sol: sol brun de padure mediu puternic podzolit, sol brun de padure incipient slab podzolit, sol brun aluvionar si sol aluvionar mediu. Hotarul satului este asezat în zona padurilor 2 .

Vegetatia este formata din stejari, ulmi, frasini, jugastri, artari, paducei, iar pe malurile Bârzavei cresc putini plopi si multe salcii. Vegetatia ierboasa este formata din graminee si leguminoase. Se mai gasesc si fânete în locurile mai joase 3 .

Temperatura medie anuala, în Ghertenis, a fost de 11 g, cea minima de 8,17 g. Temperatura maxima a fost de 12,1 g. în lunile calde, temperatura a fost de 22 g, iar în lunile reci temperatura a fost de 1,4 g. Data primului înghet, între 1937-1950, a fost 26 septembrie, iar a ultimului înghet, în aceeasi perioada, a fost 22 mai 4 .

Cele mai secetoase veri au fost în anii: 1946 si 1952. Cele mai mari inundatii s-au înregistrat în anii: 1912, 1966 si 1970. Iata ce glasuieste o însemnare asternuta la sfârsitul Penticostarului din 1767 despre inundatiile din vara anului 1912: „în comuna noastra Ghertenis începând de la orele 4 d.a. toti locuitorii din vale în auzul asurzitor al unor tânguiri jalnice si-au mutat vitele si copilasii pe la neamuri si pe la alte case din deal. Amenintarea apei cu potop au durat la noi aproape o saptamâna, lasând pagube însemnate la spicoasa. Trecând potopul, toamna au fost un belsug mare în rodul cucuruzului carele însa în urma umezelii multe neavând timp sa se coaca, partea mare s-au stricat, eara în foarte multe parti culesul cucuruzului au durat pâna primavara... Cred ca am facut un serviti bun tuturora, cari vor sa-si aminteasca din timpurile trecute. Ghertenis la 8-21 martie!913. Damian Radoiu, învatator", în luna mai a anului 1970, inundatiile au cuprins din nou satul Ghertenis, încât o parte din strada Vale, dintre numerele 100-116, a fost sub apa. Apele au darâmat porti, au intrat în curti si în gradini, iar oamenii au fost transportati cu remorcile în partea de sus a satului, pe la rude si prieteni.

Din relatarile localnicilor, vânturile care bat în hotarul satului Ghertenis sunt: Vântul Mare, care sufla de la rasarit si aduce, de cele mai multe ori, ploaie; Vântul Soarelui, care sufla tot de la rasarit; Vârsoceanu, care bate de la miazazi, dinspre Vârset (Iugoslavia) si aduce seceta. I se mai spune si „Fomaul".

în anul 1967, configuratia terenului se prezenta astfel: 2300,22 ha arabil; 374,88 ha pasuni; 136,28 ha fânete; 7,34 ha fânete împadurite; 9,87 ha vii; 58,63 ha paduri (gaiuri); 5,10 ha tufisuri; 22,01 ha pârâiase; 7,83 ha canale (santuri); 3,24 ha neproductiv-gârle; 9,53 ha balti; 6,66 ha drum regional; 33,29 ha drumuri canale; 38,34 ha drumuri de exploatare; 11,14 ha perimetrul CFR; 30,9 ha constructii-cladiri-cimitire; 157,84 ha intravilan (vatra satului). Total hotarul satului de 3232,95 ha, din care CAP Ghertenis detinea la acea data suprafata de 1786 ha 5 .

La mijlocul dintre Dealul Culmii si Dealul Ciclaului, se afla satul, în jurul satului se afla izlazul ca un brâu verde, încercuind gradinile oamenilor. Dincolo de izlaz, spre miazanoapte, se întinde o câmpie roditoare, presarata cu drumeaguri de pamânt si canale, peste care s-au construit poduri de ciment.

La aproape un kilometru de sat, spre nord, curge Bârzava, un râu cu maluri înalte, care îsi domoleste apele pe masura ce curge spre câmpie.

în dreapta soselei, la mai putin de 2 km de sat, spre Maureni si Sosdea, se vedeau pâna prin anii 1980 pâlcuri de copaci înalti, îngraditi de spini si tufisuri, printre care cu greu te puteai strecura. Localnicii le numeau „gaiuri". Erau, de fapt, niste ramasite ale unor paduri întinse si întunecoase, ce se întâlneau cu multi ani în urma pe Valea Bârzavei, între Ghertenis, Sosdea si Gataia. Primavara, prin lunile martie si aprilie, aici se duceau baietii si fetele satului, sa culeaga ghiocei si alte flori de câmpie. Aceste câmpii au ramas în amintirea locuitorilor de pe Valea Bârzavei. Cunoscutul scriitor banatean Mihail Gaspar, originar din Gataia, povesteste: „în copilaria mea, de-a lungul obratului care leaga Gataia cu Ghertenisul, cu mult înainte de padurea Moritfeldului (azi Maureni) era un „gai" numit al Borosoanei. Pe vremea aceea - sunt aproape 40 de ani - Valea Bârzavii, între Manastirea Sf. Gheorghe, Sosdea, Ghertenis si Tormac, era numai o padure" 6 , în jurul acestui „Gai al Borosoanei" s-a creat o adevarata legenda, în „Monografia comunei Gataia si a satelor apartinatoare", 1972, p. 163-213 se povesteste: „Gaiul Borosoanei ce face legatura dintre Gataia, Sosdea, Ghertenis, e renumit prin vechile „stafii" legate de faradelegile turcilor, care ar fi martirizat pe un curajos fecior de vaduva din Gataia ce ar fi cutezat sa rapeasca pe fiica spahiului Socoli" 7 . în aceeasi lucrare, la p. 202, se da o nota explicativa: „Gaiul Borosoanei este o padure de stejari cu tufe de sângeri si rachite dintre Gataia si Ghertenis, greu de strabatut de piciorul omenesc, considerata patria vrajilor si necuratului." 8 .

Cooperativa Agricola de Productie din Ghertenis a trecut sistematic la defrisarea acestor gaiuri, începând de prin 1970, si continuând pâna prin 1980. De asemenea organele judetului Caras-Severin au executat lucrari de hidroamelioratii, pentru înlaturarea pericolului de inundare a terenurilor si redarea acestora agriculturii cooperatiste. Iata cum consemneaza presa judeteana aceste lucrari: „Pentru înlaturarea pericolului de inundatii, la Ghertenis s-a prevazut ca prin realizarea unui canal de legatura, pârâul Boruga, ale carui ape sunt periculoase la marile viituri, sa fie dirijat în Bârzava. Proiectul initial a fost substantial îmbunatatit, propunându-se prelungirea canalului pâna la hotarul comunei Maureni. Prin acesta se înlatura orice pericol de inundare a satului si a peste 300 ha de ogoare, în prezent canalul, de 4330 m, care însumeaza peste 35000 m de pamânt dislocat, este pe terminate, în etapa urmatoare se va trece la executarea a 8 km de canale secundare, care prin conducerea apelor de surplus în canalul principal vor asigura desecarea a înca 400 ha" 9 .

Pâna la colectivizarea agriculturii din Ghertenis, actiune începuta prin anii 1952-1953, parcela denumita „gai" era acoperita cu paduri (mai mult de jumatate din suprafata) si cu fânete (mai putin jumatate din suprafata). Din 1991, pamântul din Gai (aflat între sosea si Bârzava, de la izlazul numit Ibirlont si pâna la hotarul cu Sosdea si Maureni) s-a împartit fostilor proprietari, în urma îndiguirilor si canalizarilor din anii 1970-1980, Gaiul a devenit în totalitate teren cultivat, cel mai productiv din hotarul satului Ghertenis.

Dincolo de Bârzava, spre nord-vest, se gaseau si aici pâlcuri de paduri (gaiuri) în locurile denumite „Tramnic" si „Gârla Popii", se gasea o balta mare, un lac în miniatura, unde vietuiau ca într-o mica delta gâste si rate salbatice si alte pasari de balta. Spre nord, orizontul este închis de coama padurii si de culmea unor dealuri domoale. Din padure ies toamna, când se coace porumbul, mistretii care dau târcoale în lanurile bogate. In timpul iernii, lupii ataca turmele de oi. Numai iepurii fug de om pe întinderea câmpului, pierzându-se în spini, în aceasta parte a hotarului, si vânatorii colinda mai des si nu de putine ori se întorc cu tolba plina de vânat.

Spre sud-vest, dincolo de linia ferata, sunt doua cimitire, marturie a celor care au trait si au muncit pe aceste meleaguri, coborând în tarâna, în continuare, terenul este fârâmicios, plin de râpe care se umfla primavara la topirea zapezii. Dincolo de râpe, se vede o padurice de salcâmi, un fel de perdea pentru ocrotirea satului de vânturile puternice. Aici, pe aceste dealuri erau amplasate grajdurile si magaziile CAP-ului, pâna la desfiintarea lui în 1991. Sectorul zootehnic era îngradit si luminat electric, formând un complex bine amenajat.

Prin apropiere trece linia ferata de la Timisoara spre Resita, serpuind printre dealuri pitice, saltând peste râpe si vai, continuându-si drumul dincolo de halta cu castani frumosi si salcii plângatoare. Dincolo de calea ferata, se mai vedeau pâna prin 1970 conacele fostilor mosieri din localitate. Unul dintre ele, cu etaj, sub forma de vila (Vila Ileana) a fost al fermei de stat, apartinând de LA.S. Ghertenis, apoi de I.A.S. Maureni si în ultimul timp de Complexul de porci din Berzovia. Mai departe, spre miazazi, orizontul se largeste, încât privirea cuprinde dealuri mici, prelungindu-se unul pe altul, cu unduiri molcome, pe întinderea carora, pâna la colectivizarea agriculturii, rodeau viile oamenilor, întepate de nuci falnici si piersici tineri. Pâlcuri de pruni strajuiau drumurile care taiau holdele, mergând spre miazazi. Aceasta este imaginea unui hotar destul de întins, cu multe frumuseti naturale.

Pe la mijlocul hotarului se afla satul, cu strazi lungi si înguste, ce pornesc de la sud spre nord, întretaiate de alte uliti, pornind de la soare-rasare spre soare-apune. Pe marginea santurilor, salcâmii cu spinii lor aspri îsi desfac floarea prin luna mai, astfel ca tot satul e plin de mireasma lor placuta. Case mari si case mici, albe sau de alte culori, îsi deschid ferestrele spre soare, sa adune în ele cât mai multa lumina si caldura.

Oamenii sunt harnici, truditori ai pamântului din mosi stramosi, veseli si iubitori de petreceri si joc. Mai putin se aud cântând si mai mult îi poti vedea jucând într-un ritm vioi si saltaret, îmbinat cu frumoase figuri de trecere a fetelor pe sub mâna. Priceperea lor le-a adus faima la nenumaratele concursuri la care au luat parte, mai ales cei tineri. Si aici, în acest colt de pamânt românesc, s-au petrecut drame, s-au

înfiripat nazuinte, s-au spulberat visuri, care ar fi meritat sa fie consemnate pe fila unei carti. S-au pierdut în clocotul multimii care si-a transmis durerile urmasilor, iar acestia prin urmasii urmasilor lor au adus pâna azi ecoul unor dureri adânci si al unei vieti chinuite. Iar cei ce-au suferit, exprimându-si sentimentele în cântece triste sau vesele, rasunând în pacea amurgului, când se întorceau osteniti de la munca câmpului,

au ramas anonimi.

Stramosii nostri au muncit pamântul acesta cu sapa si cu plugul, 1-au semanat cu grâu si cu porumb si au mâncat o pâine, de multe ori, amara. Au trecut prin calvarul a doua razboaie mondiale, s-au hranit din „binefacerile" socialismului si au continuat sa traiasca si sa-si munceasca pamânturile, care, dupa 1990, au revenit urmasilor, asa cum a fost înainte de cooperativizarea agriculturii.

Români si de alte nationalitati, asezati aici, alaturi de ei, împreuna cu cei care au venit în ultimul timp, din alte zone ale tarii, locuiesc si muncesc pamânturile din stânga si din dreapta Bârzavei, cu râvna si cu speranta zilei de mâine.

NOTE:

1. Sfatul Popular al comunei Berzovia, Monografia comunei Berzovia, cuprinzând satele: Berzovia, Ghertenis si Fizes, 1968 (24 pagini). Colectivul de redactare: 1. Stiopu loan, presedintele Sfatului Popular; 2. Borcan Octavian, vicepresedinte; 3. Pana loan secretarul Sfatului Popular; 4. Albu loan, directorul Scolii Generale Ghertenis; 5. Kesller loan, inginer C.A.P Berzovia.

2. Ibidem

3. Ibidem

4. Ibidem

5. Cifre comunicate de loan Cicea, presedintele C.A.P Ghertenis, 18 martie 1967

6. Calendarul Românului pe anul comun de la Hristos 1925, Anul XXXVIII, Caransebes, 1924, Editura si Tiparul Tipografiei si Librariei Diecezane „Gaiul Borosoanei", p. 76-83

7. Prof. P. Tomescu Matau, prof. Gh. Fodor, prof. V. Craiu, prof. H. Weissman, prof. M. Tcaciuc, dr. Ilie Florea, Ion Ciresan, directorul Caminului Cultural, Monografia comunei Gataia si a satelor apartinatoare, 1972, Capitolul „Oameni, locuri, obiceiuri, credinte si superstitii, folclor", p. 163-213

8. Lucrarea citata, cap. „Legenda Ga|iului Borosoanei", p. 202

9. „Lucrari de hidroamelioratii. Drumuri noi peste ape" (nesemnat), în ziarul „Flamura" din Resita, nr. 1881 din 29 nov. 1970