Viaţa şi ocupaţiile locuitorilor din Gherteniş din cele mai vechi timpuri şi până azi

Asa cum reiese din documentele vremii, majoritatea locuitorilor din Ghertenis o formau românii, dependenti de feudalii maghiari care stapâneau pamânturile de pe ambele maluri ale Bârzavei. In capitolul al doilea am aratat ca desele conflicte dintre familiile Chepi de Gerthiamus si Himfy de Remetea se rasfrângeau îndeosebi asupra iobagilor români. Cei din Gerthiamus s-au plâns ca magistrii Stefan si Emeric din Remetea au pasunat si au distrus mai multe parcele ale iobagilor din satul Gerthiamus, au folosit abuziv grajdurile si magaziile, au batut pe paznicul hambarelor pentru a le aduce lor pagube, deoarece între ei existau certuri si neîntelegeri 1 . Aceasta stare de lucruri a durat pâna dupa Revolutia din 1848 din Transilvania si Banat, când s-a desfiintat iobagia.

Dar românii au continuat sa lucreze pe mosiile noilor proprietari: Hack Adalbert, Hollosy Augusta, Wolfner William, Steiner Francisc. Dupa primul razboi mondial, mosierii Wolfner William, Hajdu si Steiner Francisc si-au vândut o parte din pamânturi lui Seszler Andrei, Zizvarek Francisc, precum si unor tarani din comuna, retragându-se la oras 2 .

Legile agrare din 17 si 30 iulie 1921 au dus la cea mai radicala reforma agrara înfaptuita vreodata în România. Nu posedam tabelele nominale cu taranii împroprietariti prin reforma din 1921. Stim ca pamânturile vândute de unii mosieri au intrat în proprietatea unor elemente înstarite; taranii cu gospodarii mici fiind lipsiti de mijloace financiare. In anul 1935, taranilor din Ghertenis le-au fost oferite spre cumparare 130 de iugare, urmând ca pretul de 780.000 lei sa fie achitat integral. Dar localnicii nu au cumparat acest pamânt, deoarece nu dispuneau de fonduri 3 .

în comuna Ghertenis, situatia împroprietaririi, pe nationalitati, în anul 1935 era urmatoarea: numarul împroprietaritilor, români-129-65,5%; unguri-21-10,6%; nemti-36-18,3%; sârbi-3-1,5%; altii—8-4,1%, (lotul tip. în iugare). împroprietaritii din Ghertenis au vândut din pamânt, între 1928-1935, dupa cum urmeaza: românii-12-9,3%; nemti-4-11,9%; unguri-8-38%; sârbi-1-33% 4 .

Cu toate greutatile financiare, a crescut numarul familiilor înstarite si de mijloc, s-a creat un echilibru între familiile sarace, fara pamânt sau cu pamânt putin si mosierii ramasi în localitate. Taranii saraci, fara pamânt au continuat sa lucreze pe pamânturile mosierilor si ale taranilor înstariti, pe care, mai târziu, comunistii i-au numit „chiaburi". Nivelul de trai s-a îmbunatatit fata de perioada de dinainte de primul razboi mondial.

Ocupatia de baza a locuitorilor era agricultura: cultivarea pamântului si cresterea animalelor. S-au cultivat suprafete întinse cu grâu, orz, secara, porumb, floarea-soarelui. Mosierii detineau tractoare si alte utilaje agricole pentru cultivarea pamântului. Spre exemplu, mosierul Hack Adalbert, care avea casa mare în sat si ferma în afara satului, apropae de malul stâng al Bârzavei, detinea peste 400 ha de pamânt. El avea tractor, camion, batoza, cazan pentru batoza, seceratoare, semanatori si alte utilaje agricole. La ferma avea un grajd mare pentru animale, moara în care îti macina cerealele. Si productiile de grâu de pe mosia lui erau mai ridicate. Harta calitatii grâului a jud. Timis-Torantal pentru recolta anului 1937, întocmita si editata de Institutul de Cercetari Agronomice al României: Statiunea Experimentala Agricola a Banatului, Cenad, aprecia, dupa cinci probe de grâu privind greutatea hectolitrica în kg, greutatea a 1000 boabe în gr. si continutul în gluten umed în procente de greutate, grâul din Ghertenis de calitate buna (No de calitate de la 30-36). Astfel la Ghertenis cifrele aratau astfel: 77,l-34,9-34,3 5 .

Taranii saraci, mijlocasi si chiar înstariti îsi lucrau pamântul cu boii sau cu caii, iar productiile erau scazute, mai ales în anii de seceta.

Numai parcelele cultivate cu legume si zarzavaturi erau irigate cu apa din Bârzava. în aceasta privinta, marii mosieri au adus oameni priceputi. Batrânii care au mai trait prin 1970 povesteau ca în secolul al XIX-lea s-au asezat în izlazul numit „Glegesat" vreo 30-40 familii de bulgari (bastinasii îi numeau „bugari") alcatuind un catun. Acesti bulgari se ocupau cu gradinaritul pe pamânturile mosieresti, dovedind multa pricepere. Nu se cunoaste motivul pentru care familiile au parasit la un moment dat catunul. Azi se mai vad, în acel loc, câteva ridicaturi de pamânt ce amintesc de acea asezare omeneasca. Gradinaritul de pe pamânturile mosieresti de lânga Bârzava a fost continuat, cu aceeasi pricepere, de primele familii modeste de maghiari, care s-au stabilit în Ghertenis între anii 1908-1911. Cea mai numeroasa dintre aceste familii era familia Szucs. La început ele locuiau pe lânga fermele mosieresti, în afara satului, apoi s-au stabilit în localitate 6 .

Pentru a-si cumpara pamânt, taranii saraci au fost nevoiti sa împrumute bani din banci, pe care trebuiau sa-i restituie cu dobânzi mari. Unii nu au reusit sa-si achite datoriile, din care cauza li s-au intabulat gospodariile. Asa a fost cazul taranilor: Martinovici Ion si Jurcovici Toma, carora banca le-a vândut întreaga avere, inclusiv casele 7 , în unele situatii, unii tarani au devenit violenti fata de autoritati, tragând cu pistolul asupra unui executor 8 .

Administrarea gospodariilor depindea si de spiritul gospodaresc al fiecaruia. Taranii înstariti si mijlocasi aveau grajdurile pline cu animale: cai, boi, vaci, vitei, apoi oi si pasari de curte. Pentru ca nu erau salariati, îngrasau boi. îi vindeau, apoi din banii primiti îsi cumparau altii mai mici sau junei, pe care îi învatau sa traga la car. Din banii ramasi îsi cumparau cele necesare traiului zilnic: sare, petrol, zahar, încaltaminte, îmbracaminte. Unele bunuri personale erau prelucrate în casa: camasi de cânepa, saci de cânepa, haine de lâna, ponevi, în razboaiele de tesut. Aproape fiecare casa avea razboiul ei de tesut. Pâinea, uleiul, carnea de porc, de vita sau de pasare, se obtineau în gospodaria proprie. S-a întâmplat ca, prin reformele monetare din 1947si 1952, taranii care si-au vândut hainele si n-au reusit sa-si cumpere altele într-un timp scurt, sa ramâna saraci.

Pe lânga cultivarea pamântului, unii sateni au practicat meserii precum: croitori, tâmplari, fierari, frizeri, pantofari, zidari. Primaria comunei) primarul si ajutorul de primar) se ocupa de întretinerea drumurilor din sat si din afara satului, de paza localitatii si a culturilor din câmp, de numirea pastorilor pentru turmele de oi (circa 1600 de capete), vreo 300 de vaci, o turma de porci, care ieseau la pasune.

în Ghertenis erau mai multe pravalii particulare de unde se aprovizionau satenii cu cele necesare traiului zilnic. Mai erau si 2-3 birturi, unde mergeau sa consume bauturi alcoolice. Birtul lui Bontza avea o sala mare folosita uneori si pentru baluri sau pentru sustinerea unor spectacole, în Ghertenis nu a fost niciodata post de jandarmi. Aici veneau jandarmii din Maureni sau Gataia, pentru a rezolva cazurile mai grave. Din 1951, satul a fost arondat Postului de Militie (din 1990 de politie) din Berzovia:

în ceea ce priveste conditiile de locuit, se poate afirma ca, în secolul al XIX-lea, casele erau construite din pamânt batut, cu ziduri groase pâna la un metru si acoperite cu trestie sau cu paie de secara. Dupa 1900 si între cele doua razboaie mondiale, oamenii si-au construit casele din lemn (din bârne). Apoi, dupa cel de-al doilea razboi mondial s-au construit case din caramida nearsa si, în ultimul timp, din caramida arsa. în secolul al XIX-lea, cele mai multe case nu erau asezate la strada, ci mai înauntru cu 1-2 metri. Apoi, dupa sistemul nemtesc toate casele erau asezate la strada, în lungul curtii, unde se intra în casa. Casele aveau 2-3 camere: una cu ferestrele spre strada, o tinda, unde se afla si vatra cuptorului si alta camera alaturata, spre gradina, într-o camera (soba) se locuia si iarna si vara, iar cealalta era soba mare, gatita pentru musafiri, în aceeasi curte se afla si grajdul (stalul), unde se tineau animalele, dupa starea materiala a gospodariei. Dupa curte urma aria, unde se gasea plevaria (sura), în arie se tineau cupele cu tulei si jirazile de paie si de fân. Tot aici, pasteau pasarile, înainte de 1947, aici îsi adunau gospodarii grâul, orzul sau secara, ca sa le treiere. Venea batoza la fiecare casa si treiera paioasele. Dupa aceea, conducerea comunista nu le-a mai permis satenilor sa-si aduca cerealele acasa, ci la arie, pe izlazul satului, de unde se supraveghea mai usor recolta fiecarui gospodar, pentru retinerea cotei pe loc.

Dupa colectivizarea agriculturii, satenii si-au transformat grajdurile în anexe locuibile, nemaiavând ce sa tina în ele. S-au trezit în 1991, la desfiintarea C.A.P.-ului, ca nu aveau unde sa-si adaposteasca animalele primite dupa averea cu care au intrat în gospodarie. Au început alte transformari, asa ca azi, vechile grajduri si-au primit destinatia avuta mai înainte.

Dupa evidentele noilor autoritati comuniste, structura de clasa, înainte de 23 august 1944, în Ghertenis se prezenta astfel: 3 mosieri cu o suprafata de 820 ha, 3 mici proprietari cu o suprafata de 120 ha, 12 gospodarii chiaburesti cu o suprafata de 280 ha, 180 gospodarii de tarani mijlocasi cu o suprafata de 920 ha, 90 de familii de tarani saraci cu o suprafata de 40 ha si 27 de familii de proprietari agricoli. Cei sase proprietari erau urmatorii: Goro Carol, urmasul mosierului Hollosy, cu 184 ha pamânt arabil si o moara mare pe râul Bârzava (demolata în vara anului 1948), Hack Adalbert cu 460 ha, tractor, camion, batoza de treierat, Zizwarek cu 120 ha, Sesler loan cu 42 ha, din care 32 ha de vie nobila si cazan de fiert tuica, Heger Andrei cu 40 ha si pravalie în Berzovia si Folea Gheorghe cu 34 ha si fabrica de cafea în Timisoara 9 .

La alegerile din toamna anului 1946, au fost adusi sa voteze la Primaria din Ghertenis si cetatenii din Sosdea si Sosdea Noua.

în luna martie 1945, s-a trecut si în comuna Ghertenis la formarea Comitetului satesc pentru înfaptuirea reformei agrare. Din acest comitet au facut parte si taranii: Boja Gheorghe, Negru Toma, Ratan Nicolae si Ivascu losif. Taranii saraci au primit un lot de 5 ha. Dupa aceasta reforma, structura de clasa se prezenta astfel: mosierii Hack Adalbert si Goro Carol au ramas cu câte 50 ha fiecare. Micii proprietari: Sesler loan, cu 42 ha, Heger Andrei cu 40 ha si Folea Gheorghe cu 24 ha. Chiaburii (20 de familii) detineau 230 ha, 180 de familii de tarani mijlocasi posedau 1180 ha, 90 de familii de tarani saraci aveau 450 ha, iar 20 de familii au ramas simpli proprietari agricoli, care s-au angajat apoi ca muncitori în uzinele din Bocsa si Resita 10 .

Datorita potentialului economic de care dispunea comuna Ghertenis, înainte si dupa primul razboi mondial, se tinea aici târg de marfuri, în 19 martie, 4 iunie si 3 septembrie. Mai târziu, pâna dupa cel de-al doilea razboi mondial, la Ghertenis se tinea târg de animale, în zilele de 10 ianuarie, 10 aprilie, 10 iulie si 10 octombrie. Apoi din 1944 încoace nu s-a mai tinut nici un târg în localitate".

Structura de clasa a taranilor din Ghertenis stabilita prin reforma agrara din 1945 nu a durat mult, deoarece în toamna anului 1952 s-a constituit Gospodaria Agricola Colectiva, cu 30 de familii, o suprafata de 265 ha si un fond de baza de 79.943 lei. în primavara anului 1953, se face inaugurarea Gospodariei, dându-i-se numele „Ilie Pintilie". Pentru atragerea oamenilor spre Gospodaria Colectiva, în primii ani li s-au dat colectivistilor produse: cereale, brânza, vin, tuica, zahar si bani. Autoritatile comuniste ale raionului Gataia au fortat colectivizarea agriculturii prin munca politica de la om la om, din casa în casa, în asa fel ca în toamna anului 1958 satul Ghertenis a fost declarat complet colectivizat. Cei vreo 7-8 tarani, capi de familie, care au refuzat sa se înscrie în Gospodarie nu au mai contat.

Prin cresterea suprafetei, prin numarul mare de colectivisti si prin ajutoarele primite de la Stat, averea Gospodariei Colective a crescut an de an, productiile au crescut si ele, astfel ca presa raionala si regionala a consemnat, exagerând de cele mai multe ori, rezultatele obtinute de colectivistii din Ghertenis. în 1962, Gospodaria avea 136 de vaci cu lapte, 37 juninci, 59 de vitele 974 ovine, 397 porci si 1034 pasari 13 .

în 1968, fondul de baza era de 2,5 milioane, averea obsteasca de aproape 4 milioane. Veniturile realizate în 1969 s-au ridicat la 2.142.853 lei 13 .

în „anii sai de glorie", Cooperativa Agricola de Productie din Ghertenis dispunea de doua autocamioane, l gater pentru fasonarea scândurilor, trei incubatoare cu o capacitate de 2700 locuri fiecare. Sectorul zootehnic era alimentat cu apa prin conducte de la turnul de apa 14 , în 1985, C.A.P. Ghertenis avea trei ferme: legumicola, zootehnica si vegetala, 2000 de oi si 1000 de taurine 15 .

Anexa nr. 6 - Drapele si diplome primite de C.A.P Ghertenis

Drapel, Sfatul Popular al orasului Resita, Comitetul Executiv, Gospodarie Agricola Colectiva fruntasa pe oras, 1961

Diploma, Uniunea Judeteana a Cooperativelor Agricole de Productie, premiul III pe judet în cresterea animaleior, 15.01.1969

Diploma, U.J.C.A.P., premiul II pe judet în legumicultura,

15.01.1969

Diploma, U.J.C.A.P., premiul III pe judet în cresterea ovinelor, 15.01.1969

Diploma, U. J. C. A. P., premiul I pe judet în cultura grâului, 6.10.1968

Diploma, U. J. C. A. P., premiul II pe judet în cresterea pasarilor, 15.01.1969

Diploma, U. J. C. A. P., premiul III pe judet în cultura porumbului, 15.01.1969

în articolul „Câstigatorii Concursului Judetean al C.A.P.", presa judeteana a consemnat urmatoarele: „In anul 1968 au fost organizate concursuri între echipe si brigazi în toate cooperativele agricole de productie, precum si concursuri între cooperative, pe judete si pe tara.. .în urma analizarii rezultatelor de productie obtinute în 1968 de catre coop. agr. din judet, Consiliul Judetean al C. A. P a decernat diplome de câstigatori pe culturi si specii de animale unitatilor cu cele mai bune rezultate dupa cum urmeaza: Cultura grâului, locul III, C. A. P. Ghertenis, cu o productie medie de 1600 kg si a predat statului peste plan 83 tone; cultura porumbului, locul III, C. A. P. Ghertenis, 2482 kg productie medie si 99 tone livrate peste plan; ovine, locul III, C. A. P Ghertenis, cu 31 litri lapte si 2 kg lâna. Merita sa fie evidentiata Cooperativa Agricola, care se claseaza pe un loc fruntas la cultura grâului, la cultura porumbului cât si la cresterea oilor" 16 .

Anexa nr.7 - Presedintii si inginerii care au deservit C.A.P Ghertenis

Ion, presedinte, 1952-1953 u Ion, presedinte, 1957-1958 fVIircea Gheorghe, presedinte 1959-1965 ^icea loan, presedinte, 1965-1975 jBusoi loan, presedinte, 1976-1983 Suclea Gheorghe, presedinte, 1984-1986 [Tipea loan, presedinte, 1987-1988 [Velici Alexandru, presedinte, 1988-1991

|Buco Ladislau, ing. agronom Patanovschi losif, ing. zootehnist Stângu loan, ing. zootehnist |Szilaghi Gheorghe, ing. agronom

Dintre presedintii C.A.P. Ghertenis merita scoasa în evidenta activitatea lui Cicea loan, care a fost ales deputat în Marea Adunare Nationala, în perioada 1969-1974, Circumscriptia electorala nr. 3 Bocsa.

în anul 1987, C.A.P. Ghertenis a deschis o brutarie, în locul fostei primarii, care producea pâine de foarte buna calitate. Brutaria a functionat pâna la începutul anului 1990.

Dupa Revolutia din decembrie 1989, în primele luni ale anului 1991, aceasta unitate s-a desfiintat, iar pamânturile au fost împartite fostilor proprietari. Din sectorul zootehnic nu s-a mai ales nimic, iar animalele au fost împartite si ele cooperatorilor.

în anul 1964, a luat fiinta în Ghertenis Gospodaria Agricola de Stat, care îsi avea sediul în cladirea fostei Primarii, cu o suprafata de 3.023 ha si mijloace fixe în valoare de 10.690.000. în aceasta unitate au lucrat multi cetateni din Ghertenis, precum si cei veniti din alte zone ale tarii. Unitatea a fost condusa de inginerul Fratila Vasile. în aceasta perioada, I.A.S.Ghertenis a construit un bloc cu 4 apartamente pentru angajatii unitatii si o cantina, dotata cu utilaje moderne. De la l septembrie 1967, unitatea si-a mutat sediul la Berzovia, în Ghertenis ramânând 2 ferme zootehnice cu 3000 taurine si 1000 de oi, ce apartineau de I.A.S. Maureni 17 .

în deceniul al saptelea al secolului trecut, a sporit gradul de confort al cetatenilor, în primele zile ale anului 1963, s-a introdus curentul electric, care a patruns pe toate strazile pâna în primavara anului 1967. în anul 1961, Cooperativa de consum (înfiintata în 1945) a trecut la O.C.L Resita, în 1970 erau în sat doua magazine: unul alimentar si unul industrial. In vara anului 1967 s-a deschis si un chiosc de bauturi, în perioada 1951-1963, s-au construit 61 de case. C.A.P. Ghertenis a deschis în 1968 o croitorie si o frizerie si a format o echipa de constructori: zidari, tâmplari, fierari, care deserveau unitatea, dar si pe cetatenii din sat. Acesti zidari au construit Scoala Generala din localitate si casa parohiala 18 , în anul 1989 s-a dat în folosinta Complexul comercial satesc, o cladire spatioasa cu etaj. Sub aspect edilitar, între anii 1967-1972, satul Ghertenis avea o înfatisare civilizata, curata si frumoasa 19 .

Din 1991 încoace, ghertenisenii au început sa-si lucreze pamânturile, în primii ani cu tractoarele sectiei de mecanizare a S.M.A. Berzovia, apoi treptat cu mijloace proprii. Unii sateni cu posibilitati financiare si-au cumparat tractoare, combine, remorci, pluguri, discuri, prasitori si semanatori. La ora actuala, sunt în Ghertenis 37 tractoare, 7 combine si alte utilaje agricole. Datorita preturilor tot mai ridicate la combustibil, lucrarile agricole au devenit mai scumpe, astfel ca multi sateni nu-si mai lucreaza pamântul sau lucreaza numai o parte din el. Alti gherteniseni, care s-au stabilit la oras, au renuntat definitiv la pamânt. Sunt si din aceia care si-au vândut pamântul unui întreprinzator italian pe un pret destul de mic.

Desfiintându-se unitatiile agricole, unde erau angajati multi cetateni din Ghertenis, acestia au devenit someri. Unii au plecat la munca în strainatate, altii au ajuns sa traiasca numai din cultivarea pamântului. Nu este de mirare ca a scazut si numarul de animale. Astazi, abia daca mai sunt în Ghertenis circa 1400 de oi, 100 de vaci si 50 de capre. Cei mai înstariti dintre sateni si-au cumparat autoturisme (50 de masini), pamânt, utilaje agricole sau au deschis mici magazine în localitate.

NOTE:

1. PESTY FRIGYES, Doc. 192 din 6 ianuarie 1415, p. 280-281

2. Monografia satului Ghertenis, 1956

3. VASILE M. ZABERCA, Satul banatean, 1990, Resita, p. 107-108

4. „Pierdem si pamântul" de ION NEGRU, avocat stagiar, în „Revista Institutului Banat-Crisana", Timisoara, anul IV, nr. 16 (oct.-nov.-dec. 1936), p. 29

5. Harta calitatii grâului a judetului Timis-Torontal pentru recolta 1937 întocmita de Institutul de Cercetari Agronomice al României: Statiunea Experimentala Agricola a Banatului, Cenad

6. ION ALBU, Monografia satului Ghertenis, 1969, p. 17

7. Monografia satului Ghertenis, 1956

8. „Vestul" din Timisoara, nr. 145 din 16 oct. 1930, p. l

9. Monografia satului Ghertenis, 1956

10. Ibidem

11. Calendarul Arhiepiscopiei Timisorii pe anul de la Hristos 1949, p. 46, „Târgurile din Banat, judetul Timis-Torontal"

12. „Drapelul rosu", Timisoara, nr. 5495 din l sept. 1962, reportajul „într-o gospodarie colectiva de pe Bârzava"', „Flamura" din Resita din 5 oct. 1968 si 8 nov. 1969

13. ION ALBU, Monografia satului Ghertenis, 1969, p. 19

14. Ibidem

15. „Azi despre satul Ghertenis" de Gh. Jurma, în ziarul „Flamura" nr. 3520 din 30 aprilie 1985

16. Ziarul „Flamura" din Resita din 3 iunie 1972

17. ION ALBU, Monografia satului Ghertenis, 1969, p. 20

18. Ibidem

19. „Flamura" din Resita, 4 oct. 198